O LECŢIE FOARTE BUNĂ

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei.
Nu-i cunoştea dar vazându-i supăraţi îi invita în casă să manânce ceva.
"Soţul tău este acasă?" – întreabă ei.
"Nu , este ieşit"
"Atunci nu putem intra" – replică ei.
Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..
"Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru "
Femeia se duce şi îi invită.
"Nu putem intra toţi în casă" replică ei.
"Cum aşa?" întreabă ea.
Unul dintre moşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. "Ce bine!!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!"
Soţia nu a fost de acord. "De ce să nu-l invităm pe SUCCES?"
Nora îi asculta dintr-un colţ al casei. "N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!" – a sugerat nora.
"Hai să ne ghidăm după sfatul norei" îi zice soţul soţiei.
"Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete."
Femeia iese afară şi întreabă: "Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete"
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi.Surprinsă femeia întreabă : "L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?"
Cei trei moşnegi replicară: "Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE , unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!!!!!"

Despre Zidurile dintre noi

Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă.

După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi pustnici era convins că ajunsese la desăvârşire.

Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să vorbească cu puţinii pelerini ce veneau încolo, adăpostindu-i şi hrănindu-i pe aceia care se rătăceau pe acolo sau pe cei care doreau să se ascundă. "Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune" gândea cel dintâi pustnic, căruia nu-i plăceau desele - chiar dacă nu îndelungate - absenţe ale celui de-al doilea.

Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei sale grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşeală.

După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor.

Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre.

Şi mai cu seamă aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora ".
(Bruno Ferrero)