duminică, 19 decembrie 2010

A darui din inima...

Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru. Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.

Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?

Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?

Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?

Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.

Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.

Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.

Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.

Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramane botezul acestora.

In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile.

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.

Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade Pamantului.

E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere.

Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.

Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?

O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi,

Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.

Deseori spuneti: „Am sa dau, dar numai acelora care merita.”

Pomii din livezile voastre nu spun, insa, astfel si nici turmele din imasuri.

Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.

Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.

Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.

Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasaie pieptul si sa lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?

Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,

Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti decat martorii acesteia.

Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.

Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi,

Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este.”

extras din Profetul, Kahlil Gibran, Editura Mix

vineri, 5 noiembrie 2010

Intristare

M-au intristat in ultimele saptamani toate durerile celor care nu stiu cum sa traiasca ziua de maine, din pricina neajunsurilor materiale, din frica de a iubi, din cauza minciunii sau a urii. Atat de multa greutate peste sufletele noastre incat, pacatuind, poti crede ca Dumnezeu si-a intors fatza de la noi si ne-a condamnat la uitare.
Lumea...nu are nimic de-a face cu tristetea mea.Fiecare isi duce propria tristete in suflet si in gand; la ce bun sa crezi ca te poti insoti pe un drum cu cei care sufera-n tacere?
Uneori mai scriam cuvinte care se potriveau intr-un mod fericit unul dupa celalalt incat in inlantuirea lor lasau sa razbata speranta....Acum...

Ma infior cand traiesc si respir suferinta din jur si a celor ce pier.
Astazi traiesc, maine nu stiu daca sunt...
Am in inima si in gand un sentiment si-un cuvant care nasc impreuna un dor de-a trai...
Asemeni celor ce sunt...si eu care trec peste ani ma distrug ca atom si raman doar un gand


Pentru cei ce-au stiut sa ma invete tristetea, pentru cei care uita ca a iubi este sfant...astazi sunt, maine raman o amintire pentru prieteni in gand...
Cosmin Chelcea

Ultima poezie a lui Adrian Paunescu

(scrisa pe patul de spital cu trei zile inainte de a muri)


De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Dumnezeu sa-l odihneasca!






sâmbătă, 23 octombrie 2010

Iubirea?

IUBIREA e cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinta

Ce e Iubirea?

Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au...
Uneori gandurile amutesc inecate in lacrimi. Alteori se ascund de teama de anu rani sufletele incercate prin iubire.Sunt clipe in care gandurile refuza sa ofere alte perspective si se incapataneaza sa puna ele stapanire pe minte, caci isi amintesc ca omul e ceea ce gandeste...Lupta care se mai poate purta e intre gand si vis. Pentru ca uneori gandurile se ambitioneaza sa spulbere visele...gandurile mintii, geloase parca, pe visele sufletului care vor sa creeze clipe de fericire si implinire...

Vama Veche-Epilogue

luni, 26 aprilie 2010

Viata...e intr-o clipa...

" Gandeste-te ca-n viitor Think like in the future
Viata-i doar o clipa Life is just a moment
Ce trece repede, usor What runs fast, easy
Pe-a timpului aripa. Time on the wing.
Deci cauta s-o traiesti din plin So try to live a fully
Asa cum iti e data As you are given
Caci toate-n viata mai revin For all the life back
Dar viata niciodata " But life never

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Hristos a Inviat!

Cu o inima de aur, pe o cruce de lemn, Hristos ne-a rascumparat mantuirea fiecaruia! Azi, multi dintre noi avem cruciulite din aur dar inimi de lemn...Pentru Iubire si Lumina, Hristos a Inviat! Pasti Fericite!

In lipsa de cuvinte (1)

Cand cuvintele se incapataneaza sa nu se nasca dintr-o minte comandata mai mult de suflet...se naste golul...?

joi, 1 aprilie 2010

Iubire cu I mare

Cândva am ales ca alfabetul meu să înceapă cu litera I, de la Iubire...Am învăţat timid şi încrezător suspinul şi sărutul, îmbrăţişarea şi iertarea, curajul şi îndoiala, romantismul şi erotismul. Am dobândit şi eu, ca toţi ceilalţi de altfel, cunoaşterea...Am conjugat apoi, în viaţă, verbul "A IUBI" şi aşa am realizat că nu sunt singur. Eu iubesc...Tu iubesti...El iubeste...Ea iubeste...Iubim noi oare?
...uneori se spune ca "iubirea doare". Ca suferim din pricina iubirii, sau iubind ne ranim sufletul. De fapt, cand iubim, nu identificam cauza suferintei in celalalt; ne este mai comod, poate, sa dam vina pe Iubire...Iubirea in sine nu poate provoca durere. Iubirea scrisa intotdeauna cu I mare, pentru ca Iubire inseamna Dumnezeu, amintindu-ne mereu ca Dumnezeu este Iubire.
Traim intr-o viata zeci sau mii de clipe in care sufletul se sparge in mii de cioburi si de cele mai multe ori, tentatia este de a pune laolalta fiecare ciob pentru a alcatui din nou intregul. Uitam, bietii de noi, ca sunt si cioburi sparte in farame atat de mici care nu se pot recupera si ca oricat de mult am incerca sa re-creăm, nu vom reusi. Oricum, din Iubire sosim si inspre Iubire ne indreptam intreaga viata. Tânjim după Iubire atât cât trăim, uneori ca unic ţel sublim al existenţei şi sperăm întru Iubire după ce trecem...
Dar sunt momente in viata cand pierdem Iubirea noastra pentru celalalt sau cand pierdem acea Iubire pentru noi...ce mecanism subtil se va produce in noi, de pierdem chiar fărâma de Dumnezeire din care-am fost creaţi? Pe ce-o schimbăm, cu ce o-nlocuim?

miercuri, 24 martie 2010

O LECŢIE FOARTE BUNĂ

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei.
Nu-i cunoştea dar vazându-i supăraţi îi invita în casă să manânce ceva.
"Soţul tău este acasă?" – întreabă ei.
"Nu , este ieşit"
"Atunci nu putem intra" – replică ei.
Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..
"Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru "
Femeia se duce şi îi invită.
"Nu putem intra toţi în casă" replică ei.
"Cum aşa?" întreabă ea.
Unul dintre moşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. "Ce bine!!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!"
Soţia nu a fost de acord. "De ce să nu-l invităm pe SUCCES?"
Nora îi asculta dintr-un colţ al casei. "N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!" – a sugerat nora.
"Hai să ne ghidăm după sfatul norei" îi zice soţul soţiei.
"Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete."
Femeia iese afară şi întreabă: "Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete"
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi.Surprinsă femeia întreabă : "L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?"
Cei trei moşnegi replicară: "Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE , unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!!!!!"

Despre Zidurile dintre noi

Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă.

După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi pustnici era convins că ajunsese la desăvârşire.

Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să vorbească cu puţinii pelerini ce veneau încolo, adăpostindu-i şi hrănindu-i pe aceia care se rătăceau pe acolo sau pe cei care doreau să se ascundă. "Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune" gândea cel dintâi pustnic, căruia nu-i plăceau desele - chiar dacă nu îndelungate - absenţe ale celui de-al doilea.

Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei sale grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşeală.

După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor.

Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre.

Şi mai cu seamă aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora ".
(Bruno Ferrero)