O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John, bacanul, insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Femeia a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Opriti-va chiar acum si spuneti o rugaciune de multumire pentru ceea ce aveti in viata. Doar atat trebuie sa faceti....
vineri, 18 februarie 2011
luni, 14 februarie 2011
concluziile mele de azi...
Nu stiu daca viata e mai mare decat moartea. Dar dragostea e mai mult decat amandoua...
Cel mai simplu act de credinta e IUBIREA.
Cel mai simplu act de credinta e IUBIREA.
luni, 7 februarie 2011
Rugăciune
O iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni,
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut, adesea din Tine, robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, Îţi cer într-una să faci Tu voia mea!
Îţi cer s-alungi necazul, să-mi laşi un loc în rai
Şi să-mi slujeşti în toate; să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai!
Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi te slăvesc,
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce-mi doresc.
O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta;
Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie iar robul să fiu eu,
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate, să fie voia Ta!
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut, adesea din Tine, robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, Îţi cer într-una să faci Tu voia mea!
Îţi cer s-alungi necazul, să-mi laşi un loc în rai
Şi să-mi slujeşti în toate; să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai!
Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi te slăvesc,
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce-mi doresc.
O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta;
Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie iar robul să fiu eu,
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate, să fie voia Ta!
marți, 1 februarie 2011
Ca oameni, modelati de Dumnezeu
CEŞCUŢA...
O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie.
Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.
Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!
El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
"Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire... De alte gânduri şi rosturi sunt străin." Pr. Arsenie Boca
O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie.
Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.
Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!
El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
"Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire... De alte gânduri şi rosturi sunt străin." Pr. Arsenie Boca
marți, 28 decembrie 2010
duminică, 19 decembrie 2010
A darui din inima...
Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru. Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?
Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.
Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade Pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere.
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.
Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi,
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: „Am sa dau, dar numai acelora care merita.”
Pomii din livezile voastre nu spun, insa, astfel si nici turmele din imasuri.
Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?
Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasaie pieptul si sa lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi,
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este.”
extras din Profetul, Kahlil Gibran, Editura Mix
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?
Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa acea dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.
Dar sunt si din cei ce dau cu durere si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade Pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere.
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.
Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi,
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: „Am sa dau, dar numai acelora care merita.”
Pomii din livezile voastre nu spun, insa, astfel si nici turmele din imasuri.
Ele dau ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?
Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasaie pieptul si sa lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu totii primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi,
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si a carui tata insusi Creatorul este.”
extras din Profetul, Kahlil Gibran, Editura Mix
marți, 23 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)